Skip links

Programul educațional

We are here to answer any question you may have.

În 2003, Compania de Apă Someș, în cadrul politicii sale de responsabilitate socială, a inițiat un program pilot educațional pentru copii, în prezent devenit o activitate permanentă pe tema protecției surselor de apă și a mediului

Ce este Programul Educaţional pentru Copii?

Este un demers al Companiei de Apă Someş S.A. de a contribui la educaţia ecologică a generaţiilor viitoare prin evidenţierea importanţei apei şi a problemelor de natură ecologică care pot afecta calitatea ei. Ne-am propus să realizăm acest obiectiv din perspectiva unei instituţii implicată direct în conservarea şi protecţia surselor de apă.

De ce ne-am îndreptat atenţia către copii?

Fiecare copil este ca o carte care, pe măsură ce îşi umple paginile, îi formează personalitatea. În acelaşi timp, copiii au şi „puterea” să educe la rândul lor prin răspândirea informaţiilor pe care le primesc şi prin puterea exemplului.

Obiectivul principal al acestui proiect este de a stimula interesul şi dragostea copiilor pentru natură şi a-i determina să aibă o atitudine pro activă pentru protecţia ei, în general, şi a resurselor de apă potabilă, în special.

Compania de Apă Someș s-a angajat să contribuie esențial la atingerea, în aria deservită, a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă stabilite prin Agenda 2030 a Națiunilor Unite.

ODD 4 – ”Educație de calitate” – derulăm un program educațional aplicat de calitate pentru protecția surselor de apă și a mediului în general, ca premisă a dezvoltării durabile viitoare a comunităților pe care le deservim.

ODD 6 – “ Apă curată și sanitație” – prin însăși obiectul nostru de activitate, dar și prin toate investițiile derulate de mulți ani pentru modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, vrem ca toți utilizatorii să beneficieze de o apă de o calitate excelentă și de cele mai moderne sisteme de canalizare și epurare.

ODD 11 – “Orașe și comunități durabile“ – derulăm investiții care asigură dezvoltarea durabilă a tuturor comunităților pe care le deservim, crează locuri de muncă și oportunități de dezvoltare socio-economică.

ODD 12 – “Consum și producție responsabile” – derulăm programe de reducere a pierderilor de apă, de eficientizare energetică, de digitalizare și automatizare care reduc consumurile.

ODD 13 – ”Acțiune climatică” – adoptăm cele mai noi tehnologii care să asigure protrecția mediului, adaptarea la schimbările climatice și dezvoltăm continuu programele de producere de energie verde, din surse regenerabile, reducând amprenta de carbon și emisiile.

ODD 14 – “Viața acvatică” – prin investiții și preocuparea de adoptare de noi tehnologii, protejăm atât bazinele de captare a apei brute cât și efluenții în care deversăm apele uzate epurate.

ODD 15 – ”Viața terestră” – toate investițiile noastre sunt îndreptate către protecția mediului, a faunei și a florei din arealul geografic deservit cât și către protecția sănătății publice.

ODD 17 – ”Parteneriate pentru realizarea obiectivelor” – în eforturile noastre suntem parteneri cu toți cei care pot concura la atingerea obiectivelor noastre.

Date contact

Pentru programarea unei lecții, în cadrul unei unități de învățământ sau la sediul Muzeului, vă rugăm să transmiteți o solicitare la adresa de email muzeulapei@casomes.ro .

This website uses cookies to improve your web experience.